Geribildirim kitap serbest oDF biçim

Gregory Van gregvandorpe — M-am obisnuit cu un anumit gen de carti in ultima vreme: carti care te arunca direct in mijlocul actiunii de la primul paragraf,ce alearga intr-un ritm rapid spre un deznodamant, fara descrieri multe, cu fraze scurte si directe. Trebuie sa recunosc ca atunci cand am inceput cartea asta nu am avut rabdare sa o citesc, si dupa 20 de pagini am abandonat-o cu gandul sa o reiau cand mintea mea nu mai era asa de grabita sa primeasca doza de actiune si umor. Am reluat-o intr-adevar dupa cateva luni si ma bucur foarte mult ca am facut-o. E un roman care te cucereste incet, treptat, putin cate putin cu farmecul, naivitatea si inocenta a unui baietel ignorant de ororile lumii si de cicatricile lasate in urma de un razboi pe care toata lumea vrea sa il uite. Acest baietel, Daniel, iti intra sub piele, patrunde in suflet si iti topeste inima. Iubirea lui pentru carti si citit vor juca un rol pivotal pe durata intregului roman. Dar timpul nu iarta pe nimeni si baietelul creste si se transforma in tanar adolescent. Pasiunea lui pentru carti paleste, pare puerila in ochii lui, in timp ce pasiunea unei iubiri erotomane creste pana cand obscureaza orice alt ceva (cel mai dureros fiind diminuearea iubirii filiale si a respectul de sine). Devine din ce in ce mai agitat, mai nelinistit, se grabeste, alearga spre ceva, dar nici el nu stie spre ce, pana cand vrei sa ii strigi: "Stai! Opreste-te! Unde te duci? Nu vezi..?!" Dar e prea tarziu. Proverbialul prag de sus e atins si totul se daraman ca un castel de carti de joc pe o masa instabila. Zdrobit, umilit, Daniel e fortat sa se retraga si sa se regrupeze. Cu un lung oftat si si mai multa tristete, mergi cu el mai departe. Astepti cu nerabdare si curiozitate sa vezi ce turnura va lua viata lui si asa complicata de o multitudine de factori externi reprezentati de cealalta parte a povesti. Cum ziceam, pasiunea pentru citit a lui Daniel e cealalta parte a romanului. Dorinta lui de a afla mai multe despre misteriosul autor al romanului Umbra vantului, Julian Carax, devine o obsesie. Cartea o obtine din obscurul Cimitir al Cartilor Uitate unde cartile par sa aiba puteri senzationale, iar de aici creste tonul gotic, fantastic si bizar al intregului roman. Omul fara fata cu numele unui personaj fictiv din Umbra vantului care de fapt reprezenta diavolul, femei misterioase, secrete ingropate de decenii, descoperirea ororilor razboiului, securisti imbecili, toti intra in calea lui Daniel. Dar la fel cum Fat Frumos are calul nazdravan, la fel are si Daniel prieteni si ajutor de unde se asteapta mai putin. Moneda de plata pentru acest ajutor e insa increderea. Naratiunea rezolvarii acestui mister se alterneaza cu povestea lui Daniel. Initial aceste doua planuri se dezvolta in mod paralel, dar treptat incep sa se intrepatrunda. Ajungi sa vezi unele similaritati, unele subiecte comune, desi naratiunile se petrec cu alte personaje si in alt timp. Intriga creste iar la punctul culminant, povestile sunt una si aceeasi. Stilul scrieri e departe de ceea ce m-am obisnuit, si poate tocmai de aceea romanul m-a impresionat. Deznodamantul nu vine cu aceea violenta tipica romanelor de actiune, din contra, nu e menit sa te socheze. Fiecare paragraf e un deliciu, folosind cuvinte stilistice pentru descriere, dialogul tradeaza emotii puternice, chiar si atunci cand sunt ascunse sub umor. Cuvintele Del Torres ma duc cu gandul la un bufon de curte care mereu glumeste, dar limba lui e ascutita, umorul lui ascunde o critica dezaprobatoare iar inteligenta personala o acoperita de o masca derizorie pacalindu-si astfel audienta.